WilsonBlock1000 Radio

Video: Moody-FI – Stări

Am plăcerea să vă scriu despre o formație proaspătă în peisajul muzical românesc. Este vorba de trupa Moody-Fi, pe care eu îi privesc ca promotori ai unui hip hop alternativ pentru că îmbină mai multe genuri muzicale. Cel mai bine este prezentat proiectul în descrierea postată pe pagina de Facebook a formației:

Fiecare om are un “mood” al său și dacă ar fi să primim câte o monedă pentru fiecare moment în care auzim asta, noi am prefera ca oamenii să fredoneze o bucată marca Moody-Fi. Stilul abordat de această trupă, rapcore fusion, e un stil relativ străin pieței autohtone și totuși credem că e foarte ușor de ajuns la public pentru că implică o exprimare brută a valului de stări prin care trecem cu toții.

Pentru că am zis “val” și “stări”, două cuvinte cheie pentru formarea band-ului, hai să vă zicem puțin și despre cum am început. Am luat valurile pandemice în piept, așa cum am știut noi mai bine, și pentru că fiecare în parte simțea să dea afară frustrarea acumulată odată cu sistarea evenimentelor, ne-am găsit într-o stare comună și am zis să transformăm asta în ceva ce poate ajunge la un public care să simtă la fel. Influențele din punk, rock, indie, hip-hop, psihedelic sunt cu siguranță cele care ne ajută să punem la cale genul ăsta ce ne definește, iar primele noastre single-uri, “Tu” și “Stări”, credem că vorbesc de la sine.

Suntem 5 băieți la număr, Silviu Ruta la bass, Renan Santos chitară, Edward Ciornea tobe, DJ Gharaa scratch și ultimul la numărătoare, solistul proiectului, Andrei Prelipcean aka Dementu.

Piesa „Stări” despre care vă scriu astăzi reprezintă cel de-al doilea single al formației. Precedenta piesă se intitulează „Tu” și a fost promovată tot printr-un videoclip ce poate fi urmărit aici.

Pentru realizarea acestui videoclip cei de la Moody-Fi au lucrat cu: Răzvan Jijie, Victor Acsani, Eduard Danilovici și Ionuț Sofia. Montajul și colorizarea videoclipului îi aparțin lui Jenă de la Bam Dighidi Bam.

Piesa a fost mixată și masterizată de Andu alături de Fratele Lu Chan, colegul lui Dementu din trupa Brigada Muzicală Contemporană.

Acum că aveți toate datele necesare pentru a înțelege proiectul și piesa vă invit să vizionați videoclipul acesteia.

Via American Music Scene http://www.rssmix.com/

Comments

Local Music Scenes

Music Scenes

Australian Music Scene Bakersfield Music Scene Baltimore Music Scene Beverly Hills Music Scene Boston Music Scene Brampton Music Scene Bronx Music Scene Brooklyn Music Scene Buffalo Music Scene California Music Scene Canadian Music Scene Charlotte Music Scene Chicago Music Scene Chicago drill music scene Cincinnati Music Scene Cleveland Music Scene Cologne Music Scene Colombian Music Scene Colorado Music Scene Compton Music Scene Connecticut Music Scene Dallas Music Scene Daytona Beach Music Scene Denver Music Scene Detroit Music Scene Durham Music Scene Finland Music Scene Finnish Music Scene Florida Music Scene Georgia Music Scene Germany Music Scene Ghana Music Scene Greece Music Scene Greensboro Music Scene Hawaii Music Scene Hiram Music Scene Honolulu Music Scene Houston Music Scene Illinois Music Scene Inglewood Music Scene Iowa Music Scene Ireland Music Scene Jackson Music Scene Johannesburg Music Scene Kansas City Music Scene Kansas Music Scene Kentucky Music Scene La Habra Music Scene Las Vegas Music Scene Lexington Music Scene London Music Scene Long Beach Music Scene Long Island Music Scene Los Angeles Music Scene Louisiana Music Scene Louisville Music Scene Maine Music Scene Marion Music Scene Maryland Music Scene Massachusetts Music Scene Melbourne Music Scene Miami Music Scene Michigan Music Scene Milwaukee Music Scene Minneapolis Music Scene Mississippi Music Scene Missouri Music Scene Munich Music Scene Nashville Music Scene Nevada Music Scene New Jersey Music Scene New Mexico Music Scene New Orleans Music Scene New York State Music Scene Nigeria Music Scene NorCal Music Scene North Carolina Music Scene Oakland Music Scene Ohio Music Scene Oklahoma Music Scene Ontario Music Scene Oregon Music Scene Oxnard Music Scene Pennsylvania Music Scene Philadelphia Music Scene Phoenix Music Scene Portland Music Scene Rhode Island Music Scene Rochester Music Scene Sacramento Music Scene Salt Lake City Music Scene San Antonio Music Scene San Bernardino Music Scene San Diego Music Scene San Francisco Music Scene Seattle Music Scene South Africa Music Scene South Carolina Music Scene St. Louis Music Scene Tennessee Music Scene Texas Music Scene Tokyo Music Scene Tulsa Music Scene Utah Music Scene Vallejo Music Scene Vancouver Music Scene Virginia Music Scene Waco Music Scene Wisconsin Music Scene Wyoming Music Scene altadena music scene american music scene local music scene music scene new york music scene northwest music scene pasadena music scene seattle music scene toronto music scene
Show more